Programul de finanţare nerambursabilă Casa Verde 2024 se lansează din 27 septembrie 2024

„Casa Verde 2024″ începe pe data de 27 septembrie. 30.000 de lei este suma pe care statul o dă românilor, dar și unităţilor de cult care vor să își instaleze panouri fotovoltaice. Programul vine și cu alte modificări anul acesta: se vor putea instala panouri doar la adresa din buletin, iar înscrierile se vor face pe fiecare regiune în parte.

Data lansării

Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că incepând cu data de 27 septembrie 2024, persoanele fizice si unităţile de cult care doresc să obtină finanţare, o pot face prin completarea unui formular pe platforma Casa Verde 2024 si prin incărcarea documentelor solicitate

Calendarul de înscriere in program

Solicitanții se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform următorului calendar:

27.09.2024 ora 10:00 – Regiunea Nord Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș)
30.09.2024 ora 10:00 – Regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu)
01.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui).
02.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Sud Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea).
03.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Sud (judetele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman)
04.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Bucuresti Ilfov
07.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Sud Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt și Vâlcea)
08.10.2024 ora 10:00 – Regiunea Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș)
09.10.2024 ora 10:00 – Unitati de cult

Solicitanți eligibili și cuantumul finanţării

Sunt eligibili în cadrul programului solicitanții persoane fizice și unităţile de cult.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de minim 3.000 de lei

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Unitatea de cult eligibilă este considerata cea mai mică1 unitate administrativă de cult cu personalitate juridică, aferentă fiecăreia dintre cele 18 culte recunoscute la nivel național, astfel cum este definită prin statutul propriu al cultului.

1 În cazul Bisericii Ortodoxe Române, unitatea de cult este parohia. Persoane eligibile sunt unitățile corespondente parohiei pentru celelalte culte recunoscute la nivel național.

Cheltuieli eligibile

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

* cheltuielile cu achiziţia/sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW,

* cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice,

* TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanțării de către AFM, pentru persoana fizică, și după semnarea contractului de finanțare, pentru unitatea de cult.

Etapele programului

a) publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;

b) validarea instalatorilor, încheierea contractelor de participare şi publicarea listei acestora;

c) publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de înscriere a solicitanţilor

d) încărcarea documentelor de către solicitanți în aplicație;

e) selectarea de către solicitanți a unui instalator validat;

f) analiza documentelor încărcate de solicitanți, de către instalator;

g) aprobarea/respingerea/refuzul de către instalator, prin intermediul aplicației, a solicitanților eligibili;

h) aprobarea/respingerea solicitanților eligibili de către AFM, în baza listelor generate de aplicație;

i) semnarea contractelor de finanțare de către unităţile de cult, generate prin intermediul aplicației;

j) implementarea proiectului;

k) decontarea sumelor solicitate de instalatorii validaţi;

l) verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilității beneficiarilor și a documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eșantion ;

m) monitorizarea beneficiarilor finali.

Documente necesare pentru persoane fizice

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic;

e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

Documente necesare pentru unităţile de cult

a) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de solicitant și în format electronic.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicație nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Ghidul de finantare a fost publicat in Monitorul Oficial si poate fi gasiti aici

https://www.rominstalsolar.ro/wp-content/uploads/2023/04/ordin_1063-26_04_2023-aprobare_ghid_finantare-2023_04_28.pdf